Distanța de la Constanța la Paris este de 2.540 de kilometri. RAJA va instala, în România, conducte de apă care au o lungime totală de 2.545 de kilometri.

„Nu sunt niște conducte simple. Avem unele și cu diametrul de 1.200 mm, avem și ovoide prin care pot merge oamenii”, a spus Aurel Presură, director general adjunct RAJA SA.

Vor fi lucrări în 91 de localități, dintre care 43 numai în județul Constanța. La noi, investiția se ridică la 460 de milioane de euro. Se vor construi 6 stații de epurare noi și, ca premieră, o stație de neutralizare a nămolului.

RAJA pune 2.545 de km de conducte, mai mult decât distanța dintre Constanța și Paris. Trece și prin Ovidiu, Cumpăna și Agigea VIDEO FOTO
Felix Stroe, în picioare, explică reprezentanților mass-media detalii din proiect. Foto: Cristian Hagi, 12 iunie 2020

Toate aceste se fac din fonduri europene. În scopul conformării la Directivele Europene privind calitatea apei destinate consumului uman (98/83/CE) și epurarea apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele europene de mediu și îndeplinirea angajamentelor asumatede România prin Tratatul de Aderare, RAJA SA a elaborat Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria sa de operare, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM).

Aplicația de finanțare (studiul de fezabilitate, analiza cost-beneficiu, devizul general, documentațiile tehnice) a fost realizată pe parcursul a 3 (trei) ani, sub directa coordonare a diviziei de consultanță JASPERS, activitățile fiind demarate în a doua jumătate a anului 2014.

În urma procesului de evaluare tehnică, financiară și instituțională, Ministerul Fondurilor Europene a aprobat în integralitate Aplicația de Finanțare, drept pentru care, la data de 31.08.2018, a fost semnat Contractul de Finanțare.

Proiectul are o valoare de peste 593 milioane Euro și vizează investiții pe raza a 91 de localități din cadrul a 6 județe (Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov), fiind structurat în cadrul a 50 contracte de lucrări și 4 contracte de servicii.

Pornind de la Master Plan-urile judeţelor, Studiul de Fezabilitate al Proiectului evidenţiază necesitatea şi soluţiile de extindere şi modernizare a infrastructurii reţelelor de apă şi apă uzată, principalii indicatori fiind următorii:     

Semnarea contractului. Foto: Cristian Hagi, 12 iunie 2020

1.  Sistemul de alimentare cu apă:

  • Extindere şi reabilitare reţea de apă: aproximativ 726 km
  • Construcţie şi reabilitare staţii de tratare a apei: 48 unităţi
  • Construcţie şi reabilitare staţii de pompare a apei: 46 unităţi
  • Construcţie şi reabilitare surse de apă: 42 unităţi
  • Construcţie şi reabilitare rezervoare: 45 unităţi
  • Dispecerate locale SCADA – apă: 14 locaţii cu întreg sistemul necesar

2.  Sistemul de canalizare:

  • Extindere şi reabilitare reţea de canalizare: aproximativ 578 km
  • Construcţie şi reabilitare staţii de pompare apă uzată: 138 unităţi
  • Construcţie şi reabilitare staţii de epurare apă uzată: 6 unităţi
  • Construcţie instalaţie de valorificare nămol: 1 unităţi
  • Dispecerate locale SCADA – canal: 17 cu întreg sistemul necesar

Una dintre cele mai importante investiţii este reprezentată de Sistemul Regional Constanţa, în valoare estimată de peste 60 milioane euro, respectiv realizarea a peste 100 km de conducta aducţiune, de la Medgidia până la Limanu, asigurându-se astfel apa potabilă de calitate pentru centrul şi sudul judeţului, aceasta fiind captată din cel mai mare bazin acvifer din ţară, care se află în zona Medgidia – Poarta Albă.

Prin implementarea acestor investiţii gradul de conformare la prevederile directivelor europene va creşte de la 50,40% la 99,66% pentru sistemul de alimentare cu apă şi de la 64,06% la 87,27% pentru sistemul de apă uzată, totalul populației deservite în aria Proiectului fiind de 643.000 locuitori.

Evoluţia implementării celor 54 de contracte se prezintă astfel:

  • 23 de contracte atribuite (19 de lucrări şi 4 de servicii), cu o valoare totală de 668.478.666,54 lei;
  • 11 documentații de atribuire au fost publicate pe platforma SICAP, având o valoare totală estimată de 581.364.468,30 lei;
  • 20 de documentații de atribuire urmează a fi publicate pe platforma SICAP pȃnă la sfârşitul anului 2020, având o valoare totală estimată de 1.065.612.470,69 lei.

Contribuția Operatorului Regional RAJA SA la realizarea acestor investiții este de 138.902.230,70 Lei (33.054.818 Euro).

Astăzi a fost semnat Contractul de Lucrări 22 (CL 22) „Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, reabilitare stație de pompare apă uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana.​”

Contractul are o valoare totală 67.835.525,22 lei și vizează investiții pe raza a 3 UAT din județul Constanța în 5 localități (Ovidiu, Poiana, Agigea, Lazu, Cumpăna), o parte dintre acestea aparținând Consiliului Județean Constanța.

„Sunt lucruri cu care ne putem mândri. Toate se răsfrâng în ridicarea calității vieții cetățenilor din județul Constanța. Nu facem decât ceea suntem meniți să facem. Am reușit să dezvoltăm o companie de apă puternică, prezentă astăzi în 8 județene. Așa cum apreciază Banca Mondială în rapoartele anuale din 2014 încoace, suntem cel mai mare operatori public de apă și canalizare din Europa Centrală și de Est. Un operator care desfășoară o activitate competentă, atât în ceea ce privește asigurarea curentă a utilităților esențiale de apă, canalizare și epurare, dar și dezvoltă puternic sectorul de apă, canalizare și epurare prin atragerea a peste 1,1 miliarde de euro.”

Felix Stroe, director general RAJA SA
Felix Stroe
Felix Stroe

„Până acum am reușit să atragem finanțări importante pentru îmbunătățirea, modernizarea și extinderea rețelei de apă și canal. Vom continua, împreună cu colegii de la RAJA, să dezvoltăm toate localitățile județului și pentru a crește calitatea vieții tuturor locuitorilor Constanței. Îi mulțumesc directorului general Felix Stroe și echipei S.C. RAJA S.A, pentru tot ceea ce fac pentru ca locuitorii județului să beneficieze de cele mai bune servicii de distribuire a apei.”

Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța
Horia Țuțuianu
Horia Țuțuianu

„Sunt fericit că aflu că derularea acestui proiect va fi foarte rapidă. Doar pentru satul Poiana va fi o rețea de 12 kilometri. Nu exista deloc rețeaua. Practic, va fi branșat tot satul. Pe scurt, în Ovidiu și Poiana este o investiție de circa 3,5 milioane euro, construcții plus montaj, din care partea de contribuția primăriei este de circ 65.000 de euro, adică acei 2%. Rețeaua magistrală va trece peste podul din Ovidiu, pe o lungime de aproximativ 1 km și jumătate, apoi traversăm tot orașul Ovidiu, de-a lungul căii ferate. În cartierul rezidențial Ovidiu Sud vom realiza împreună o rețea de canalizare de aproximativ 1 kilometru.”

George Scupra, primarul orașului Ovidiu
George Scupra, primar Ovidiu
George Scupra

Constructor este o firmă din Suceava, al cărei patron este Adrian Balagiu, pe care presa s-a grăbit să-l numească „rege al asfaltului”, după ce o altă companie de-a sa a câștigat câteva licitații mai important de asfaltare.

Adrian Balagiu
Adrian Balagiu

Principalii indicatori tehnico-economici sunt:

UAT CUMPĂNA

 Sistemul de alimentare cu apăU.M.Ind. FiziciValoare lei
1Rețea de distribuție apă potabilă (nouă)m1.8291.108.890,56
2Rețea de distribuție apă potabilă (reabilitată)m4.3302.555.712,23
 Sistem de canalizare menajerăU.M.Ind. FiziciValoare lei
1Rețea canalizare (nouă)m5.9695.168.919,12
2Conductă refulare (nouă)m734305.722,21
3Stații pompare ape uzate (noi)buc.31.314.940,06

UAT OVIDIU

 Sistemul de alimentare cu apăU.M.Ind. FiziciValoare lei
1Rețea de distribuție apă potabilă (nouă)m2.4722.286.256,07
 Sistem de canalizare menajerăU.M.Ind. FiziciValoare lei
1Rețea canalizare (nouă)m12.6727.740.025,84
2Conductă refulare (nouă)m899365.289,28
3Stații pompare ape uzate (noi)buc.1482.956,00

UAT Agigea

 Sistemul de alimentare cu apăU.M.Ind. FiziciValoare lei
1Stații pompare apă (noi)buc.1162.402,27
2Rețea de distribuție apă potabilă (nouă)m8.5263.553.146,73
3Rețea de distribuție apă potabilă (reabilitată)m9.3436.573.790,77
 Sistem de canalizare menajerăU.M.Ind. FiziciValoare lei
1Rețea canalizare (nouă)m9.4347.406.070,33
2Rețea canalizare (reabilitată)m911791.025,56
3Conductă refulare (nouă)m882497.445,82
4Stații pompare ape uzate (noi)buc.31.150.959,81
5Stații pompare ape uzate (reabilitate)buc.1293.861,35

Sursa: https://www.ct100.ro