La Ovidiu au început lucrările privind construirea creșei, așa cum a fost anunțat de mai mult timp. Vineri, 12 iunie, o echipă de tehnicieni au început măsurătorile pentru delimitarea perimetrului, astfel încât, în perioada imediat următoare, va începe construirea imobilului P+1, care are ca destinație creșă cu program prelungit.

”Construirea clădirii va fi gata undeva prin toamnă, iar până la sfârșitul anului vor fi gata dotarea și utilarea acesteia, cu tot ceea ce înseamnă curent electric, apă, canalizare și gaze. În folosință va fi dată din anul viitor”, au declarat, pentru Focus Press, reprezentanții ai administrației publice locale.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10: ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de Investiții 10.1: Investițiile in educație si  formare, inclusiv in formare profesională, pentru dobândirea de competențe si învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație si formare,  Obiectiv Specific 10.1A: Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii si învățământului obligatoriu, in special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”.

Valoarea proiectului este de1.549.760,25 lei, inclusiv TVA , iar termenul limită de finalizare este 31 martie 2021. Potrivit informațiilor postate pe site-ul primăriei, terenul pe care va fi construită noua creșă, de care vor beneficia pana la 40 de copii cu vârstă pana la 3 ani, este amplasat în imediata vecinătate a geamiei și a cabinetelor medicale, având o suprafață de 246 metri pătrați.

”Locuitorii Orașului Ovidiu vor putea beneficia de condiții mai bune oferite de comunitatea locală, prin asigurarea infrastructurii necesare pentru învățământul antepreșcolar. Mamele pot, în această situație, merge la serviciu, contribuind la creșterea bugetului familiei și la oferirea unei educații timpurii formale mai bune copiilor lor, realizându-se rolul educației timpurii pentru dezvoltarea optima a copilului”, se arată în descrierea proiectului.

Daniel ALBU

Sursa: https://focuspress.ro