In data de 20 martie 2016 la Liceul Tehnologic ,,Ion Podaru’’ a avut loc evenimentul dedicat, celui care a fost, profesorul Bojin Dragos. Pentru a omagia intreaga sa activitate de profesor, coleg si prieten la acest eveniment au participat fosti colegi, prieteni apropiati, primarul George Scupra,membrii familiei si sotia acestuia prof. Carmen Bojin.
Activitatea domnului Bojin Dragos a inceput in anul 1964, acesta facand parte din prima generatie de profesori ai Liceul Tehnologic ,,Ion Podaru’’ (pe atunci Scoala Generala Nr.1 ) din Ovidiu. Ca profesor de biologie a fost fondatorul laboratorului de biologie, dotand acest laborator cu materiale didactice si mobilier (realizate manual de acesta), unele dintre acestea regasindu-se si astazi in acest laborator. Cu profesionalism si multa pasiune pentru aceasta materie a fost mentorul multor generatii de elevi care au urmat apoi cariere in domeniile medicinei, farmaciei si biologiei. Una dintre lucrarile sale a fost diorama ,,Ecosistemul Marii Negre’’ care a fost folosita timp de 36 de ani in cadrul liceului. Impreuna cu elevii si cu alti voluntari a contribuit la proiectarea si construirea salii de sport din cadrul liceului.
Pentru toate acestea, pentru eternitate si vesnica apreciere pentru contributia adusa comunitatii Orasului Ovidiu, laboratorul de biologie va purta numele celui care va ramane pentru totdeauna profesorul, colegul si prietenul – Bojin Dragos !