Primarul George Scupra a participat vineri seara, 27 noiembrie, la Sfânta slujbă a Maslului care s-a ținut la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Ovidiu. La aceasta au participat toți preoții din oraș dar și alți preoți invitați, soborul de preoți fiind insoțiți de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
La finele slujbei,IPS Teodosie i-a înmânat primarului o diplomă de vrednicie în semn de mulțumire pentru proiectele inițiate și finalizate în comunitate dar mai ales pentru proiectele culturale și sociale.
”De aceea vă ofer această diplomă de vrednicie care înseamnă recunoaștere, pentru că ați fost ales cu voia dumneavoastră, dar mai ales prin planul lui Dumnezeu. Oferim domnului George Scupra diplomă de vrednicie pentru slujirea intensă și neobosită în cadrul Bisericii Ortodoxe și a dragostei pentru cultură. Purtați un nume care vă ajută să biruiți în toate”. (IPS Teodosie ).
”Mă simt cu adevărat emoționat. Vă mulțumesc IPS voastră pentru cuvintele frumoase și sper ca munca mea, pentru comunitate, să aibă rezultate pe termen lung, de aceea proiectele pe care le-am inițiat sunt axate pe cultura, sport și educație. Mă onorează și mă obligă totodata această distincție să duc proiectele la bun sfârșit. Doamne ajută ! ’’ ( George Scupra )

teodosie